Poliţiştii din Ploieşti și procurorii DIICOT au făcut, joi, o percheziţie domiciliară în județul Timiș, într-un caz de pornografie infantilă și șantaj.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna mai 2023, suspectul, în vârstă de 21 de ani, ar fi determinat un copil de 9 ani să producă și să-i transmită materiale pornografice, în ipostaze sexuale explicite.
Ulterior, suspectul ar fi șantajat copilul cu distribuirea materialului pornografic în mediul online și l-ar fi amenințat cu agresiuni sexuale, în cazul în care nu-l asculta.
La percheziţie au fost confiscate două telefoane mobile, o tabletă și 35 de cartele SIM, folosite în activitatea infracțională.
Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.
(sursa: Mediafax)