Procurorii DNA l-au reţinut marţi seară pe Cătălin Cherecheş, primar al municipiului Baia Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
El va fi prezentat miercuri Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al DNA postat pe site-ul instituţiei, în 2014, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar, i-a propus unei persoane, denunţător în cauză, să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.
"În continuare, inculpatul Cherecheş i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. Astfel, în baza înţelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, Cherecheş a pretins şi a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar", susţin procurorii.
DNA precizează că, în perioada imediat următoare, Cătălin Cherecheş, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.
"În 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la 22 aprilie 2016, Cherecheş i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În acelaşi context, la 26 aprilie 2016, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei", au mai reţinut anchetatorii.
Sursa: AGERPRES