Polițistul care a omorât o fată pe trecere de pietoni a fost condamnat marți la trei ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă, iar polițistul trebuie să ajungă la închisoare. Marți seara, el nu a fost găsit la domiciliu, dar are posibilitatea să se predea singur.
Polițistul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, deși la primă instanță a primit o condamnare cu suspendare. De asemenea, el va plăti daune morale.
„Dosarul Raisa a ajuns la final! 3 ani cu executare pentru polițistul care a omorât-o pe Raisa și daune morale de 700.000 de euro! Decizia a fost schimbată aproape în totalitate”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.
Diseară urmează să fie prima zi de detenție pentru polițist, a mai transmis avocatul Cuculis.
Accidentul a avut loc în luna ianuarie a anului 2022 pe Bulevardul Laminorului din București. Raisa, o fată de 11 ani, și prietena ei au fost lovite de mașina polițistului, în timp ce traversau strada. Una dintre victime a murit în urma impactului, iar cea de a doua a fost transportată la spital. Poliţistul era singur în maşină și conducea cu viteză mare.