Cererea de intervenție a României a fost adresată prin intermediul Agentului Guvernamental pentru CEDO, în baza articolului 36(2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția), completat de regula 44 din Regulamentul CEDO, anunță MAE.
„Această intervenție a României are loc în cadrul eforturilor țării noastre de susținere a Ucrainei, ca urmare a războiului ilegal de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva acestui stat, inclusiv prin intermediul instrumentelor de drept internațional. România își propune astfel să transmită un mesaj principial, în spiritul acțiunilor sale de promotor tradițional al justiției internaționale. Demersul României de a interveni în această cauză a fost inițiat la solicitarea părții ucrainene, transmisă după introducerea de către Ucraina la CEDO a cererii în formă completă, la 23 iunie 2022, urmată de comunicatul CEDO din 28 iunie 2022. MAE reamintește că România și-a arătat susținerea pentru Ucraina în domeniul justiției internaționale și prin inițierea, la 2 martie 2022, alături de alte state 39 de state, a procedurilor pe rolul Curții Penale Internaționale, precum și prin Declarația de Intervenție în procesul aflat pe rolul Curții Internaționale de Justiție în dosarul privind
Acordarea permisiunii statelor de a interveni în cauze aflate pe rol, „în interesul unei bune administrări a justiției” (regula 44(3)) este o practică bine stabilită la nivelul CEDO. Intervenția se solicită potrivit unei proceduri specifice și se acordă de către CEDO, având în vedere că spețele aflate pe rol au o importanță publică majoră și că, de cele mai multe ori, impactul deciziilor se extinde dincolo de cazul individual respectiv. În cazul acordării permisiunii de intervenție, statele interveniente sunt invitate să prezinte intervenția sub formă de observații scrise, în termenul stabilit de instanță. Conținutul intervenției se va limita la aspecte principiale, cu precădere aspecte ce țin de admisibilitatea cererii și de chestiunea complexă a întrepătrunderii drepturilor omului cu dreptul internațional umanitar.