Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a trimis înstanței supreme o cerere prin care contestă supravegherea tehnică. E vorba despre mandatul de interceptare emis în dosarul Microsoft, despre care a vorbit și Daniel Dragomir, fostul ofițer SRI.
Solicitarea a avut termen marţi, la ÎCCJ, însă termenul a fost amânat pentru 3 aprilie.
Fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, spunea, la sfârşitul anului, că a existat un mandat de ascultare/urmărire din partea SRI pentru 80 de persoane din conducerea statului, ţinta fiind Călin Popescu Tăriceanu, într-un dosar deschis în 2013 şi din care s-a desprins ulterior cauza Microsoft.
Mandatul a fost acordat pentru perioada 4 iulie 2014 – 6 noiembrie 2014, acesta încheindu-se la 4 zile după primul tur de scrutin al prezidenţialelor din 2014. Antena 3