x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE Un medic din Brașov, arestat pentru mită. A cerut 10.000 de lei pentru o operație

UPDATE Un medic din Brașov, arestat pentru mită. A cerut 10.000 de lei pentru o operație

05 Noi 2021   •   15:58
UPDATE Un medic din Brașov, arestat pentru mită. A cerut 10.000 de lei pentru o operație
Sursa foto: Colaj Antena 3

Tribunalul Brașov a decis arestarea preventivă, timp de 27 de zile, a medicului cardiolog Sorin Baloș, prins în flagrant în timp ce primea mită.

"Admite contestaţia formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva încheierii nr. 178/UP/03.11.2021 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, pe care o desfiinţează cu privire la soluţionarea propunerii de arestare preventivă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Baloş Sorin. Rejudecând în aceste limite: În baza articolul 204 alineat 10 şi articolul 226 Cod de procedură penală admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, dispune arestarea preventivă pe o durată de 27 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, a inculpatului Baloş Sorin. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia", se arată în hotărârea instanței.

ȘTIRE INIȚIALĂ Un medic cardiolog din Brașov a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 8.000 de lei pentru o operație. Acesta a fost reținut preventiv pentru 24 de ore. Chirurgul Sorin Baloș lucrează la Spitalul Județean Brașov. 

Acesta mai primi alți 2.000 de lei înainte de intervenție, după ce a cerut în total suma de 10.000 de lei. 

O rudă a pacientului i-a trimis un mesaj polițistului Marian Godină pentru a-i cere un sfat. Acesta i-a dat un număr de telefon și l-a îndrumat să ia legătura cu autoritățile, organizându-se astfel flagrantul. 

„Vă salut! Fac un mic deranj cu o întrebare. Un membru al familiei tocmai s-a operat zilele trecute la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Braşov. Domnul chirurg care a făcut operaţia i-a cerut mătuşii mele o sumă destul de considerabilă de bani, 10.000 de lei (pentru personalul participant la operaţie).

Astăzi, de teamă, vărul meu a luat legătura cu domnul doctor şi i-a dat o parte din bani, 2.000 de lei, spunându-i că, ulterior, îi va da şi restul banilor. Dacă m-ai putea ajuta cu un sfat sau o părere, aş fi recunoscător", a scris acesta.

Marian Godină a postat mesajul pe Facebook. 

„Am primit aseară, pe pagină, acest mesaj. Mi se întâmplă destul de rar să apuc să citesc mesajele şi să le răspund, dar ăsta mi-a sărit în ochi. I-am răspuns omului, i-am dat un număr de telefon la care să sune şi i-am zis să nu cumva să dea înapoi şi să aibă încredere. 

Nu a dat, iar azi s-a dus să dea bănuţii domnului doctor. Pe hol aşteptau câţiva „pacienţi”, care au intrat în cabinet nepoftiţi, imediat după tranzacţie. Acum, bănuiesc că cineva nu va face nani acasă în noaptea asta. V-ar mustra conştiinţa în locul meu? Pe mine nu”, a povestit poliţistul pe rețeaua de socializare.

După arestarea medicului, Marian Godină a comentat întâmplarea pe pagina sa de Facebook.

'Primesc de aseară, în continuu, mesaje cu felicitări. Unii mă numesc "erou" ceea ce mă jenează și mă face să mă simt prost față de cei care au muncit cu adevărat. Eu n-am făcut nimic. Am citit doar un mesaj, cel în care un om mi-a scris că i s-a cerut șpagă de către un medic. Eram în pat la ora aia. I-am scris unui coleg polițist pe care îl cunosc, în care am mare încredere și despre care știam că a mai făcut astfel de dosare, deși lucrează la Poliția TF. Ba e chiar unul care a fost linșat public cu ceva timp în urmă pentru că "și-ar fi permis" să facă un control unei societăți comerciale care nu prea avea obiceiul de a da bonuri fiscale. Culmea, atunci lumea ținea cu evazioniștii și l-au făcut zob, deși prejudiciul era cu multe zerouri. Niciodată nu am înțeles cum poate deveni atât de ușor infractorul victimă în ochii opiniei publice și cum victimele iau apărarea celor care îi fură. Și cât de ușor pot fi manipulați...

Cu toate astea, colegul și-a făcut treaba în continuare, trecând peste zoaiele pe care le-a primit doar pentru că și-a facut meseria.

Revenind la speță, mai departe, colegul mi-a zis să-i dau nr lui de tel persoanei și să-l sune urgent, ceea ce s-a și întâmplat. Mai departe, colegul meu s-a zbătut și s-a deplasat să ia denunț, probabil plecâmd de acasă, când era liber, iar eu eram în continuare în pat. S-au mișcat foarte rapid și au organizat flagrantul.

Eu doar i-am scris denunțătorului să nu dea înapoi și să aibă încredere. Aici e de fapt problema, lipsa de încredere. De ce a ales omul acela să-mi scrie mie și să nu sune el direct la autorități? Nu sunt convins 100%, dar cred că dacă ar fi sunat la tel verde rezultatul ar fi fost același.

Asta vă îndemn să faceți de fiecare dată când sunteți puși într-o postură d-asta. Pe pagina mea erau șanse mari să nu citesc acel mesaj sau să-l citesc și să nu-l iau în seamă.

Nu mai dați șpagă, nici măcar dacă nu vi se cere, căci știm cu toții că mulți români oferă fără să li se ceară, că așa au fost ei învățați. Iar dacă vi se cere, apelați la autorități, sunați la tel verde.

Nu e normal ca încă să existe astfel de lucruri, ele trebuie să se încheie și se pot încheia numai dacă noi vrem asta cu adevărat. Numărul celor care cer e egal cu cel al celor care oferă. Nu mai oferiți, nu mai cereți, e simplu."

 

×