x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 70 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu într-o garsonieră 

70 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu într-o garsonieră 

de Redacția Jurnalul    |    22 Dec 2023   •   08:14
70 de persoane, evacuate din cauza unui incendiu într-o garsonieră 

Două femei au suferit atac de panică și 70 au fost evacuate din locuințe, în noaptea de joi spre vineri, din cauza unui incendiu izbucnit într-o garsonieră dintr-un bloc din Suceava.

Incendiul a fost anunțat la.112 în noaptea de joi spre vineri, jurul orei 1:00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială de transport victime multiple și o ambulanță SMURD. În sprijin, au intervenit și două echipaje SAJ.

Flăcările se manifestau în interiorul unei garsoniere, situată la etajul III al imobilului, iar din interiori a fost salvat proprietarul, în vârstă de 52 de ani. Acesta, în stare de semiconștiență, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital, pentru investigații suplimentare.

Flăcările au distrus interiorul locuinței, cu toate bunurile (mobilier, electrocasnice, textile etc.). De asemenea, fumul și gazele fierbinți degajate au deteriorat ușile de pe palier, în diferite proporții. S-au mai degradat tencuiala și tavanul, atât de pe palier, cât și de la etajele inferior și superior, și altele.

Pe timpul misiunii salvatorilor, au fost evacuate și s-au autoevacuat 70 de persoane toate adulte, două pisici și un cățel.

Două femei, de 21, respectiv, 55 de ani, cu atac de panică, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, acestea au refuzat transportul la spital.

Misiunea pompierilor militari s-a încheiat în jurul orei 4:00, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de aparatul de gătit (aragaz) pornit și lăsat nesupravegheat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu garsoniera