x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav pe autostrada A2, în județul Constanța. O autoutilitară a intrat într-un TIR. O persoană este încarcerată

Accident grav pe autostrada A2, în județul Constanța. O autoutilitară a intrat într-un TIR. O persoană este încarcerată

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2022   •   11:49
Accident grav pe autostrada A2, în județul Constanța. O autoutilitară a intrat într-un TIR. O persoană este încarcerată
Sursa foto: ISU Dobrogea

Un accident grav a avut loc miercuri, 23 noiembrie, pe autostrada A2, pe sensul de mers Constanța – București, după ce o autoutilitară a lovit un TIR. O persoană a rămas încarcerată.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că pe autostrada A2 București – Constanța, la kilometrul 197, pe sensul către București, în apropierea localității Murfatlar, a avut loc o coliziune față-spate între un autotren și o autoutilitară. Potrivit primelor informații, în urma accidentului o persoană a rămas încarcerată.

La fața locului au intervenit pompierii ISU Dobrogea, cu un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere și două echipaje SMURD, precum și elicopterul SMURD.

„Pe autostrada A2 București - Constanța, la km 197, pe sensul către București, a avut loc o coliziune față-spate între un autotren și o autoutilitară. 

Potrivit primelor informații, în urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată.

Traficul rutier este deviat, pe sensul către Capitală, prin parcarea de la km 196”, potrivit IPJ Constanța.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: accident Autostrada A2 isu dobrogea