x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Dâmbovița. Locomotiva trenului care a lovit o autoutilitară este avariată

Accident în Dâmbovița. Locomotiva trenului care a lovit o autoutilitară este avariată

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2025   •   09:05
Accident în Dâmbovița. Locomotiva trenului care a lovit o autoutilitară este avariată
Sursa foto: Victor Stroe

Locomotiva trenului care a lovit o autoutilitară la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Gaiești-Mătăsaru este avariată, iar circulația este întreruptă pe ambele fire de circulație, anunță CFR Călători. Trenul îşi va relua circulaţia cu o locomotivă de ajutor

„În cursul acestei dimineți, 3 iunie 2025, la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Gaiești-Mătăsaru, trenul R-E 9202 Pitești – București Nord a lovit un vehicul rutier al cărui șofer s-a angajat în trecerea căii ferate fără să se asigure. În urma impactului, locomotiva a fost avariată, iar circulația este întreruptă pe ambele fire de circulație (pe un fir din cauza accidentului, iar pe celalalt fir CFR SA efectuează lucrări)”, anunță CFR Călători.

Potrivit sursei citate, trenul îşi va relua circulaţia cu o locomotivă de ajutor, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat și finalizarea procedurilor legale.

„Menționăm că pasagerii aflați în tren şi personalul feroviar nu s-au aflat în pericol. Până la restabilirea circulației în condiții de siguranță, trenurile cu tranzit pe zona afectată staționează, respectiv R-E 9024, R-E 9251 și R-E 9201. Detalii despre aspecte referitoare la intervenția ce are loc ca urmare a întreruperii circulației (timp de remediere și reluarea acesteia), pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, se arată în finalul comunicatului.

O persoană a murit și două sunt rănite, în urma unui accident care a avut loc marți dimineața, pe Magistrala CF 101, în apropiere de localitatea Cojocaru, județul Dâmbovița. Trenul a lovit o autoutilitară.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: locomotiva autoutilitara accident