x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ACCIDENT GRAV in Sălaj: 13 persoane au fost transportate la spital; planul roșu de intervenție activat

ACCIDENT GRAV in Sălaj: 13 persoane au fost transportate la spital; planul roșu de intervenție activat

05 Iul 2016   •   09:20
ACCIDENT GRAV in Sălaj: 13 persoane au fost transportate la spital; planul roșu de intervenție activat
Sursa foto: Victor Stroe

UPDATE Niciuna dintre persoanele rănite în urma accidentului produs marți dimineață pe DN1H, în localitatea Vârșolt, în urma impactului dintre o autoutilitară și un microbuz cu pasageri, nu a necesitat internarea la terapie intensivă, traumatismele suferite nefiind foarte grave, a precizat, pentru AGERPRES, Codruța Pușcaș, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Zalău.

De asemenea, pe lângă cele 13 persoane preluate de ambulanțe de la fața locului și transportate la spital, încă trei pasageri care s-au aflat în microbuz și au plecat de la locul accidentului s-au prezentat ulterior la spital pentru investigații medicale, iar numărul răniților înregistrați a crescut astfel la 16, a declarat Maria Cristea, purtător de cuvânt la IPJ Sălaj.

Astfel, este vorba despre 14 pasageri din microbuz, precum și șoferul acestuia, care a necesitat descarcerarea, dar și șoferul autoutilitarei implicate în accident.

De asemenea, potrivit reprezentantului IPJ Sălaj, la această oră traficul s-a reluat pe ambele sensuri de mers ale DN1H.

 

Un număr de 13 persoane au fost transportate la spital în urma unui grav accident de circulație în care au fost implicate un microbuz și o autoutilitară, ce a avut loc marți dimineața, pe DN1H Zalău - Șimleu Silvaniei, la ieșirea din localitatea Vârșolt spre Hereclean, traficul fiind actualmente blocat pe ambele sensuri de circulație.

Numărul mare de victime a dus la activarea planului roșu de intervenție

"Un grav accident de circulație a avut loc între localitățile Hereclean și Vârșolț, după ce o autoutilitară a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că șoferul autoutilitarei, într-o curbă la dreapta, din cauza neatenției, a pătruns pe contrasens, întrând în coliziune cu un microbuz. În urma impactului microbuzul s-a răsturnat în șanț, 13 persoane fiind transportate la spital", a declarat marți, pentru AGERPRES, Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Potrivit sursei citate, traficul este blocat pe ambele sensuri de circulație, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

"La fața locului a intervenit un echipaj de descarcerare, ce a descarcerat șoferul microbuzului, alături de trei echipaje SMURD. Numărul mare de victime a dus la activarea planului roșu de intervenție", a precizat, pentru AGERPRES, Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sălaj.

La fața locului au intervenit și cinci ambulanțe, dintre care trei de la Zalău, una de la Jibou și una de la Șimleu SIlvaniei.

AGERPRES /

×
Subiecte în articol: accident