x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV la Adjud. Trei persoane au murit și cinci sunt rănite

Accident GRAV la Adjud. Trei persoane au murit și cinci sunt rănite

30 Sep 2018   •   18:58
Accident GRAV la Adjud. Trei persoane au murit și cinci sunt rănite

Trei persoane au decedat în urma unui accident produs duminică după-amiază pe E 85 la ieşirea din municipiul Adjud către Domneşti, după ce un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un altul care circula regulamentar, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Potrivit sursei citate, în urma accidentului au rezultat opt victime, dintre care trei au decedat. Alte cinci persoane au fost transportate la spital, două dintre acestea în stare gravă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea a intervenit la faţa locului cu o autospecială de stingere incendii şi un modul SMURD de descarcerare de la Secţia de Pompieri Adjud, o ambulanţă SMURD şi autospecială de transport personal şi victime multiple de la Detaşamentul de Pompieri Focşani şi o ambulanţă SMURD de la Staţia de Pompieri Panciu.

Potrivit IPJ Vrancea, traficul în zonă a fost reluat pe ambele sensuri. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident