Accidentul a avut loc sâmbătă. Potrivit IPJ Ilfov, în urma accidentului au fost două victime, ambele femei cu vîrsta de 51 și de 56 de ani. Ele au fost transportate la spital unde femeia de 56 de ani a murit. Polițiștii au aflat că șoferul era beat și drogat.
„Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat și, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanțe psihoactive. De asemenea, șoferul autoturismului, un bărbat de 59 de ani a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice”, a explicat IPJ Ilfov.
Bărbatul a susținut că, după producerea accidentului și până la sosirea echipajelor de poliție, a fost agresat fizic de mai multe persoane.
El a fost reținut și duminică urmează să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propuneri vizând măsurile preventive.
Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihice și lovirea sau alte violențe.
(sursa: Mediafax)