Un accident, în care au fost implicate două autovehicule, a avut loc duminică pe DN 5, la intrarea în municipiul Giurgiu, patru persoane fiind prinse între fiarele contorsionate ale maşinilor.
''Un tânăr în vârstă de 26 de ani din municipiul Giurgiu, care conducea un autoturism pe DN 5, la ieşirea din municipiul Giurgiu, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, tot din municipiul Giurgiu", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.
Potrivit acestuia, în urma accidentului au rezultat patru victime, ambii şoferi şi două femei care erau pasagere în maşini.
Una dintre cele două femei a suferit politraumatisme şi a fost scoasă din maşină în stare de inconştienţă.
''ISU Giurgiu a fost anunţat prin 112 că mai multe persoane se află încarcerate în două autovehicule implicate într-un accident rutier pe DN 5 la intrarea în municipiul Giurgiu. La faţa locului s-a deplasat echipajul de descarcerare din cadrul Detaşamentului Giurgiu al ISU care a constatat că este vorba de patru victime încarcerate, dintre care o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani cu politraumatisme, inconştientă'', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Cristian Virag.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest. În cazul tânărului în vârstă de 26 de ani a rezultat că avea o alcoolemie de 0,08 la sută alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.