x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu trei autoturisme implicate. Două persoane sunt rănite

Accident cu trei autoturisme implicate. Două persoane sunt rănite

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2024   •   08:23
Accident cu trei autoturisme implicate. Două persoane sunt rănite

 Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc marți dimineață în județul Vâlcea. Două persoane sunt rănite. Circulația rutieră în zonă este oprită pe ambele sensuri.

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, marți dimineață, pe DN 64, localitatea Băbeni, județul Vâlcea, anunță Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.

Polițiștii transmit că în urma impactului au rezultat două victime, aflate în evaluare medicală.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate.

„În urma impactului, a rezultat rănirea a 2 persoane, respectiv a unei femei de 36 de ani, din localitate și a unui bărbat de 55 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, ambii fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Trafic blocat”, potrivit IPJ Vâlcea.

ISU Vâlcea precizează că s-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.

„Persoana încarcerată a fost extrasă cu celeritate de echipajele de salvatori și predată, conștientă și cooperantă, echipajelor medicale prezente la locul evenimentului. În urma accidentului au rezultat două victime, o femeie și un bărbat, care au fost transportați la UPU Vâlcea de către echipajele SMURD și SAJ”, conform pompierilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident raniti valcea