x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două accidente grave au perturbat traficul auto în centrul țării

Două accidente grave au perturbat traficul auto în centrul țării

de Redacția Jurnalul    |    18 Aug 2024   •   13:40
 Două accidente grave au perturbat traficul auto în centrul țării
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

Două accidente grave au perturbat traficul auto pe două șosele importante din centrul țării. Accidentele s-au produs în județele Brașov și Covasna. O persoană a murit și altele au fost rănite.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este întrerupt duminică, la prânz pe DN 12 Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc, în afara localității Olteni, din județul Covasna. Patru mașini au fost implicate în accident. În urma impactului, mai multe persoane sunt evaluate medical la fața locului, urmând să se stabilească dacă este necesar transportul la spital, au transmis autoritățile.

Tot duminică, traficul este întrerupt pe DN 1 Brașov – Șercaia, în afara localității Vlădeni, din județul Brașov. În urma coliziunii dintre două mașini o persoană a murit și alte patru au fost rănite.

În ambele cazuri se estimează că traficul va reveni la normal pe parcursul după amiezii.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: accidente trafic brasov covasna