Vineri, a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției „Proiectul de Ordin al ministrului justiției pentru completarea Normelor privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici” însoțit de „Referatul de aprobare” pentru a fi supuse procedurii de dezbatere publică, în condițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare.
Se propune scutiterea de plata onorariilor pentru persoanele care cer reconstituirea actelor distruse de o calamitate sau eliberarea de copii legalizate, duplicate ori copii din arhivă ale unor astfel de acte și pentru persoanele care solicită reconstituirea actelor distruse de o calamitate sau eliberarea de copii legalizate, duplicate ori copii din arhivă ale unor astfel de acte.
„Menționăm că în data de 19 septembrie, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a înaintat Ministerului Justiției Hotărârea nr. 46/19.09.2024 a Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, prin care s-a propus ministrului justiției amendarea Normelor privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici iar în urma analizei soluției legislative propuse a fost apreciată ca fiind oportună completarea OMJ nr. 177/C/19.01.2024. A fost avut în vedere contextul evenimentelor meteorologice extreme din luna septembrie 2024 în România și efectele deosebit de grave produse asupra comunităților din zonele afectate, printre care se numără și distrugerea documentelor notariale aflate în arhiva birourilor notariale ori în posesia persoanelor afectate. Având în vedere această situație, s-a apreciat ca fiind necesară reglementarea unei măsuri de sprijin pentru cetățenii care se află în asemenea situații. De asemenea, s-a apreciat că această propunere de reglementare nu trebuie limitată la evenimentele din luna septembrie 2024, ci trebuie să aibă aplicabilitate și pe viitor, în cazul oricărei calamități”, transmite Ministerului Justiției.
(sursa: Mediafax)