x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Agresorii din Botoșani au fost arestați preventiv

Agresorii din Botoșani au fost arestați preventiv

17 Dec 2016   •   17:55
Agresorii din Botoșani au fost arestați preventiv

Cei trei tineri din judeţul Botoşani care au lovit pe stradă mai multe femei şi le-au deposedat de bunuri au fost arestaţi preventiv, sâmbătă după-amiază, în baza unui mandat emis de Judecătoria Botoşani. 

Magistraţii au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, dispunând arestarea preventivă a celor trei agresori cu vârste cuprinse între 20 şi 28 de ani. 

Aceştia sunt acuzaţi de tâlhărie calificată, fiind suspectaţi că miercuri şi joi, după lăsarea întunericului, ar fi urmărit cinci femei din municipiul Botoşani pe care le-au lovit violent şi le-au furat poşetele. 

În timp ce unul dintre tineri a fost reţinut, vineri, în municipiul Dorohoi, ceilalţi doi s-au deplasat în municipiul Suceava, unde, de asemenea, ar fi tâlhărit o femeie de 59 de ani.

 

Citește și:

ALERTĂ în BOTOȘANI, o bandă de tâlhari bat și le jefuiesc femeile

 

 

×
Subiecte în articol: agresori botosani talhari