Reprezentanţii Partidului Social Democrat (PSD) în Biroul Electoral al unei secţii de votare din comuna Ciuruleasa susţin că echipa desemnată să se deplaseze duminică, la alegerile locale parţiale, cu urna mobilă la solicitarea unui număr de 20 de alegători ar fi avut asupra sa un număr mult mai mare de buletine de vot, respectiv 90, ceea ce, în opinia acestora, "naşte suspiciunea rezonabilă de tentativă de fraudă".
Cele două membre PSD în Biroul Electoral al secţiei de votare nr. 236 au depus o întâmpinare scrisă către preşedintele secţiei prin care solicită sancţionarea operaţiunii de votare şi dispunerea măsurilor legale care se impun.
Citește pe Antena3.ro