x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă la Galaţi: Focar de pestă porcină africană în localitatea Tălpigi

Alertă la Galaţi: Focar de pestă porcină africană în localitatea Tălpigi

10 Aug 2019   •   13:00
Alertă la Galaţi: Focar de pestă porcină africană în localitatea Tălpigi

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a aprobat, sâmbătă, un plan de măsuri ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din localitatea Tălpigi, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Galaţi.

Potrivit sursei citate, s-a decis uciderea preventivă a suinelor din localitate; interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar.

În Baza Naţională de Date, la Tălpigi sunt înregistrate 102 gospodării, cu un efectiv de 328 de porci, echipele mixte urmând să înceapă uciderea preventivă sâmbătă dimineaţă.

În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 16 focare de pestă porcină africană şi au fost sacrificaţi, în total, peste 1.500 de porci.

În cadrul CJSU Galaţi s-a decis şi vânarea tuturor mistreţilor şi prădătorilor specifici din fondurile de vânătoare aferente zonelor în care sunt focare de pestă porcină. AGERPRES

×
Subiecte în articol: pesta porcina africana galaţi