x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Arsă de vie, la Botoșani

Arsă de vie, la Botoșani

11 Oct 2020   •   10:03
Arsă de vie, la Botoșani

O femeie în vârstă de 82 de ani a murit, după ce casa în care locuia a luat foc. Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Rădăuți Prut.

Potrivit ISU Botoșani, incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere. Alarma s-a dat puțin după ora 01.00, iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună.

La sosirea forțelor de intervenție, casa era cuprinsa de flăcări în totalitate. Întrucât exista informația că proprietara nu ar fi reușit sa iasă din locuință, pompierii au început căutările, concomitent cu stingerea incendiului.

Până la urmă, femeia a fost găsită decedată într-una dintre camere. Cauza probabilă a incendiului este jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: arsa de vie