Potrivit IPJ Sibiu, accidentul a avut loc pe A1, la km 249+800m, pe sensul de mers Sebeș - Sibiu.
Din primele cercetări efectuate se pare că s-a produs o coliziune față-spate între două autoturisme, din care unul condus de un sibian de 37 de ani, care nu ar fi păstrat distanța de siguranță în mers, iar cel de-al doilea de către o femeie in vârsta de 40 de ani din municipiul Sibiu.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital
ISU Sibiu anunță că este vorba de unbărbat de 40 ani cu traumatism lombar, o femeie de 39 ani însărcinată, cu traumatism cranio-cerebral, și o fetiță de 4 ani cu contuzii.
„În acest moment banda a 2-a este blocată, le recomandam șoferilor să circule cu prudență în zona accidentului”, transmit polițiștii.
Aceștia continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
(sursa: Mediafax)