Potrivit ISU Timiș, pompierii au fost solicitați să intervină miercuri, la ora 02:25, pentru stingerea unui incendiu produs la un garaj.
La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 cu patru autospeciale de stingere cu apa și spumă și o ambulanță SMURD.
Pompierii au constatat că incendiul „se manifesta cu ardere generalizată la un autoturism hibrid, aflat în interior, cu propagare la o încăpere alăturată, pe o suprafață totală de aproximativ 60 mp”.
Pompierii au stins flăcările și încearcă să afle ce a provocat incendiul. Nu s-au înregistrat victime, au precizat reprezentanții ISU Timiș.
(sursa: Mediafax)