Două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Lupeni s-au deplasat cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere, în localitatea Uricani, zona Valea de Brazi, unde a fost semnalat un accident.
„Din cauza drumului inaccesibil pentru autospeciale, salvatorii au fost nevoiți să parcurgă aproape doi kilometri pe jos, pentru a ajunge la locul solicitării, unde au constatat faptul că un autoturism de teren, în care se afla doar conducătorul auto, a ajuns într-o râpă foarte adâncă. În urma evenimentului, bărbatul în vârstă de 35 de ani, a suferit multiple traumatisme”, potrivit ISU Hunedoara.
Șoferul a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost transportat cu un alt autoturism de teren până la ambulanța SMURD și ulterior la UPU Petroșani, în vederea efectuării investigațiilor de specialitate. Pe tot parcursul transportului, victima a fost asistată de către echipajul de paramedici.
(sursa: Mediafax)