x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Avarie pe liniile 16 şi 36, spre Pipera. Tramvaiele nu au mai circulat. Oamenii au aşteptat şi 40 de minute în frig

Avarie pe liniile 16 şi 36, spre Pipera. Tramvaiele nu au mai circulat. Oamenii au aşteptat şi 40 de minute în frig

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2022   •   11:10
Avarie pe liniile 16 şi 36, spre Pipera. Tramvaiele nu au mai circulat. Oamenii au aşteptat şi 40 de minute în frig
Sursa foto: Antena 3 CNN

Tramvaiele de pe liniile 16 şi 36 nu au mai circulat spre Pipera, în această dimineaţă. Se pare că avaria a apărut din cauza lipsei de curent electric pe linie, în drum spre staţia Dimitrie Pompeiu.

În jurul orei opt dimineaţa, tramvaiele s-au oprit pur şi simplu în staţia Lacul Tei. Pasagerii au fost nevoiţi să părăsească mijloacele de transport fără nici o explicaţie. Oamenii au aşteptat în staţia de autobuz şi câte 40 de minute, în frig, însă unii dintre ei au preferat să meargă pe jos până la serviciu, potrivit Antena 3 CNN.

Într-un final, peste mai bine de o oră avaria a fost rezolvată.

×
Subiecte în articol: avarie tramvai 16 tramvai 36 Pipera