x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat de 29 de ani, acuzat că și-a ucis tatăl pentru un pahar cu vin

Bărbat de 29 de ani, acuzat că și-a ucis tatăl pentru un pahar cu vin

de Redacția Jurnalul    |    21 Mar 2025   •   11:56
Bărbat de 29 de ani, acuzat că și-a ucis tatăl pentru un pahar cu vin

Un bărbat de 29 de ani a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a ucis tatăl în bătaie, au anunțat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Cearta dintre cei doi a pornit de la faptul că tatăl i-a cerut fiului un pahar cu vin. Beat, fiul a început să-și lovească violent tatăl și l-a aruncat prin geamul ușii de la intrarea în cameră. Bărbatul de 52 de ani a murit, în urma loviturilor primite.

„În fapt, s-a reținut că, în seara de 05.01.2025, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau la locuința comună din comuna Turia, județul Covasna, inculpatul A.R., fiind sub influența băuturilor alcoolice, din cauza insistenței tatălui său, A.G., în vârstă de 52 de ani, de a primi un pahar cu vin, a început să exercite acțiuni violente asupra victimei, prin aplicarea unor multiple lovituri asupra corpului acesteia, cu o intensitate mare, la întâmplare”, au afirmat procurorii.

Aceștia au subliniat faptul că intensitatea acțiunilor agresorului au produs victimei leziuni traumatice grave care s-au soldat în cele din urmă cu decesul bărbatului de 52 de ani. Fiul victimei este cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie sub forma omorului calificat.

„Inculpatul a folosit un corp dur care a avut aptitudinea de a produce victimei suferințe prelungite şi de o intensitate care depășește pe cea proprie acțiunii de a ucide, amplificate constant pe durata agresiunii, inclusiv prin aruncarea victimei în geamul care s-a spart de la ușa de intrare în cameră, acte care au produs victimei leziuni traumatice ce au determinat decesul”, a transmis sursa citată.

Tânărul de 29 de ani a fost reținut inițial pentru 24 de ore. Tribunalul Covasna a decis apoi arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fiu tata ucidere pahar vin covasna