x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat de 45 de ani, găsit mort în casa cuprinsă de incendiu

Bărbat de 45 de ani, găsit mort în casa cuprinsă de incendiu

04 Ian 2020   •   09:20
Bărbat de 45 de ani, găsit mort în casa cuprinsă de incendiu

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit într-un incendiu care a cuprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, locuinţa acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, incendiul a afectat o casă din satul Ivancăuţi, comuna Păltiniş.

La faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri militari şi civili de la Darabani, dar şi pompierii voluntari din Păltiniş. De asemenea, a intervenit şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

„La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, ardeau bunurile dintr-o încăpere şi o parte din acoperişul casei, cu posibilitatea de propagare la întreaga locuinţă. Întrucât au existat informaţii că proprietarul, în vârstă de 45 de ani, nu a reuşit să iasă din locuinţă, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Din nefericire, bărbatul a fost găsit carbonizat în interiorul casei”, a informat oficialul ISU.

Cauza declanşării incendiului nu a fost comunicată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: deces incendiu