Un bărbat de 52 de ani din comuna Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud, este căutat duminică în apele râului Sălăuţa, după ce familia acestuia a sunat la 112 şi a anunţat că acesta nu s-a mai întors încă de sâmbătă seara acasă, potrivit datelor comunicate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Diana Pintea.
Familia bănuieşte că este posibil ca bărbatul să fi căzut în apă, deoarece, pentru a ajunge acasă, trebuia să traverseze un pod peste râul Sălăuţa, a precizat reprezentanta IPJ Bistriţa-Năsăud.
Apelul la 112 a fost făcut duminică după-amiază, în jurul orei 16,40.
Nivelul râului Sălăuţa a crescut însemnat în urma precipitaţiilor din ultimele zile.
Căutările bărbatului de 52 de ani sunt efectuate de membri ai Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comuna Coşbuc, sprijiniţi de un echipaj de pompieri de la Secţia Năsăud. AGERPRES