
Potrivit ISU Botoșani, vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere și ambulanța SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Călărași.
Echipajele au constatat că ardeau două din cele patru camere, precum și o parte din acoperișul casei.
Într-un adintre camerele cuprinse de flăcări, pompierii l-au găsit pe proprietar mort. Este vorba de un bărbat în vârstă de 42 de ani.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile, transmite ISU Botoșani.
(sursa: Mediafax)
