x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un individ a scos pistolul într-un local, iar la ieșire a tras un foc

Un individ a scos pistolul într-un local, iar la ieșire a tras un foc

de Redacția Jurnalul    |    26 Mai 2024   •   21:40

Un bărbat a scos o armă de foc într-un local din Telciu, județul Bistrița-Năsăud. A arătat arma celor de la masa lui, iar după aproximativ două ore a părăsit localul. La ieșire, a tras un foc de armă în aer, lângă o pompă de benzină.

Polițiștii au făcut, duminică, două percheziții în urma cărora un bărbat de 36 de ani din Telciu, este cercetat pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La percheziții au fost confiscate o armă neletală, supusă regimului autorizării și 4 cartușe aferente, precum și un telefon mobil.

Pe 19 mai a.c., în timp ce se afla într-un local din Telciu, bărbatul a scos din buzunarul hainei pistolul și l-ar fi arătat unor persoane aflate cu el la masă. Ulterior, după aproximativ 2 ore, acesta ar fi părăsit localul, iar la ieșire a tras un foc de armă în plan vertical, în apropierea unei pompe de carburant dintr-o stație peco, aflată lângă local.

Din verificările polițiștilor a reieșit că arma a fost cumpărată de bărbatul de 36 de ani din Austria, în anul 2019, iar acesta ar fi deținut-o ilegal acasă, nefiind niciodată autorizat pentru a deține, purta sau folosi arme.

Bărbatul a fost reținut și urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bărbat pistol local foc