x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz şocant la Botoşani! Un militar a fost prins de poliţişti în flagrant, cu pantalonii în vine, în timp ce aştepta o fetiţă de 8 ani

Caz şocant la Botoşani! Un militar a fost prins de poliţişti în flagrant, cu pantalonii în vine, în timp ce aştepta o fetiţă de 8 ani

24 Ian 2018   •   14:24
Caz şocant la Botoşani! Un militar a fost prins de poliţişti în flagrant, cu pantalonii în vine, în timp ce aştepta o fetiţă de 8 ani

Un militar din Botoşani, în vârstă de 43 de ani, angajat la o unitate militară din cartierul Dealul Florilor din  Dej, a marcat pe viață o fetiță de doar 8 ani.

Fapta plutonierului Maxim Constantin Marius a îngrozit oraşul, mai ales că militarul afişase un grad de profesionalism foarte ridicat, luptând în zone de război foarte periculoase, cum ar fi Irak sau Afganistan.

Potrivit rechizitoriului, bărbatul, originar din Botoșani, care locuia în Căminul de Garnizoană din Dej,  a abuzat o fetiță de doar 8 ani.

Anchetatorii spun că în tot acest timp, în repetate rânduri, cadrul militar o ducea pe fetiță în scara unui bloc, în spatele tomberoanelor sau chiar în pădurea Bungar, unde, în timp ce îi arată minorei filme pentru adulți pe telefon, își provoca plăceri.

Fapta a fost pe punctul de a se repeta, și în timp ce militarul o aștepta pe fetiță în scara unui bloc, cu pantalonii în vine,  în locul acesteia au ajuns polițiștii. Acestia l-au incatusat si l-au dus imediat la audieri.

Anchetatorii au aflat ulterior că fetița de opt ani nu a fost singură victimă a militarului Marius Constantin M., și că acesta ar fi încercat să corupă o altă minoră de doar șapte ani, după ce i-a cumpărat o pungă de chipsuri.

"În data de 02.09.2016, Plt.adj. Maxim Constantin Marius de la Unitatea Militară 01511 Dej, (arma infanterie promoţia 1994), a fost reţinut de către poliţia Dej sub aspectul infracţiunilor de corupere sexuală a minorilor şi de racolarea minorilor în scopuri sexuale. Militarul a participat la două misiuni internaţionale în teatrele de operaţii: Irak (21.07.2006-07.02.2007) şi Afganistan (20.05-14.12.2010). La această dată militarul este arestat preventiv pentru o perioadă de 30 zile. Cazul este cercetat de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. La nivelul unităţii s-a constituit o comisie de cercetare a evenimentului" au declarat reprezentatntii garnizoanei

Militarul fost condamnat recent la doi ani şi opt luni de puşcărie, deşi a comis abominabilele fapte acum 2 ani, în 2016.Observator.tv

×
Subiecte în articol: militar pedofil botosani