x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Premieră pentru satele din România. Primăria Ciugud desființează casieria

Premieră pentru satele din România. Primăria Ciugud desființează casieria

de Redacția Jurnalul    |    25 Noi 2022   •   18:45
Premieră pentru satele din România. Primăria Ciugud desființează casieria
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Comuna Ciugud renunță la casierie și va încasa toate taxele și impozite locale doar electronic. Măsura este o premieră pentru mediul rural din România.

Denumită „O primărie fără casierie”, inițiativa are ca scop eficientizarea actului administrativ și îmbunătățirea serviciilor publice oferite de administrația locală ciugudenilor.

„De câțiva ani, Primăria Ciugud oferea deja cetățenilor, în locul clasicei casierii, patru soluții smart pentru plata taxelor și impozitelor locale, astfel încât să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la sediul administrației locale. Ciugudenii pot astfel folosi stațiile electronice de plată, care sunt amplasate în satele comunei, o aplicație de plată dedicată pentru telefonul mobil, o soluție de plată prin platforma de servicii digitalizate a primăriei (Global Pay) sau pot plăti prin platforma națională ghișeul.ro”, transmite Primăria Ciugud.

Ghișeul de casierie al primăriei a fost dezactivat, vineri, urmând ca spațiul să fie reamenajat astfel încât să permită interacțiunea directă cu cetățenii, fără bariere fizice.

„Ne-am dorit mereu să fim o primărie cât mai prietenoasă cu cetățeanul, iar acest lucru înseamnă să nu îl ții pe contribuabil, în picioare, în fața unui ghișeu, pentru a plăti taxele și impozitele locale. Normalitatea înseamnă să desființăm barierele dintre funcționari și cetățeni, iar serviciile publice să fie cât mai moderne și cât mai accesibile. Am desființat casieria instituției pentru a eficientiza actul administrativ și acest lucru înseamnă reduceri importante de costuri.. Este încă un pas din proiectul nostru mai amplu prin care am debirocratizat activitatea administrației publice, am renunțat la multe dintre documentele pe hârtie și, acum, am desființat casieria fizică devenim oficial o primărie fără casierie”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Comuna Ciugud este promotorul conceptului „smart village” în România și, din anul 2020, este oficial studiul de caz folosit de Guvern pentru a dezvolta acest concept la nivel național.

În anul 2019, la Ciugud a fost deschisă prima școală smart din mediul rural din România, un proiect care are ca scop dezvoltarea și reforma educației din zona rurală. În timp, Ciugudul a implementat și numeroase proiecte de digitalizare a administrației publice și de îmbunătățire a interacțiunii cu cetățenii.

De asemenea, Primăria Ciugud susține și protejarea inteligentă a mediului înconjurător prin folosirea unui autoturism electric sau prin producerea energiei electrice cu ajutorul unei microcentrale eoliene și a panourilor fotovoltaice.

Comuna Ciugud este și o campioană la atragere fondurilor europene, având proiecte în valoare de aproape 40 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o absorbție de circa 12.000 de euro/ cap de locuitor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: comună casierie desfiintare