x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Copil de 14 ani împușcat într-o pădure din Sălaj. Cel care a tras a crezut că e un animal sălbatic

Copil de 14 ani împușcat într-o pădure din Sălaj. Cel care a tras a crezut că e un animal sălbatic

14 Dec 2021   •   11:30
Copil de 14 ani împușcat într-o pădure din Sălaj. Cel care a tras a crezut că e un animal sălbatic

Un copil de 14 ani a fost împușcat într-o pădure din județul Sălaj. Bărbatul care a tras le-a spus polițiștilor că a văzut mișcare în pădure și a crezut că sunt animale sălbatice.

Potrivit IPJ Sălaj, duminică seara polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul în pădurea aparținând de satul Poiana Măgura, comuna Sărmășag, o persoană a fost rănită prin împușcare.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, un vânător autorizat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Măeriște, care deținea autorizație de vânătoare pentru ziua în curs, și-ar fi lăsat o armă de vânătoare, de calibru 16 milimetri, împreună cu muniția, neasigurate într-o baracă și a ieșit la plimbare.

„În acel timp, un alt bărbat, în vârstă de 63 de ani, din comuna Măeriște, prezent în baracă ar fi văzut mișcare în pădure și crezând că sunt animale sălbatice, fără a fi autorizat în vederea deținerii de arme și muniții, ar fi luat arma și ar fi executat foc de armă în direcția respectivă”, susțin polițiștii.

Conform acestora, copilul de 14 ani care se afla în pădure a fost rănit, prin împușcare, în abdomen și în mâna dreaptă.

Acesta a fost dus la spital în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Cei doi bărbați au fost duși la sediul IPJ Sălaj pentru audieri. Față de bărbatul de 63 de ani, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic și vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copil impuscat