x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șocant! Copilă de 12 ani, amenințată, șantajată și violată timp de mai multe luni

Șocant! Copilă de 12 ani, amenințată, șantajată și violată timp de mai multe luni

de Redacția Jurnalul    |    05 Apr 2024   •   11:00
Șocant! Copilă de 12 ani, amenințată, șantajată și violată timp de mai multe luni

O fetiță de 12 ani din Vrancea a fost amenințată, șantajată, bătută și violată timp de mai multe luni de un bărbat care i-a câștigat încrederea și față de care dezvoltase sentimente de iubire. Bărbatul a fost arestat preventiv.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii DIICOT Vrancea, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată, pornografie infantilă, lovirea sau alte violenţe, şantaj şi ameninţare.

„Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada martie – octombrie 2023, aceasta, profitând de ascendentul pe care îl avea prin prisma vârstei şi de sentimentele pe care o minoră, de 12 ani, le dezvoltase faţă de respectiva persoană, ar fi întreținut cu aceasta relaţii sexuale, inclusiv prin utilizarea de ameninţări cu acte de violenţă. În timpul unui act sexual cu victima minoră, cel în cauză ar fi realizat cu telefonul mobil personal un material pornografic, pe care l-ar fi distribuit altor persoane pe o rețea de socializare”, arată DIICOT.

În urma procedurii de acces autorizat, realizată miercuri, 3 aprilie 2024, în telefonul mobil al bărbatului cercetat a fost descoperit materialul pornografic cu minori.

Investigațiile efectuate au relevat că, în perioada în care el însuși era minor, acesta ar fi exercitat acte de violență fizică și psihică asupra victimei și ar fi șantajat-o pentru a o determina să menţină relaţia.

Anchetatorii au pus în executare și 8 mandate de aducere.

Procurorii DIICOT Vrancea au dispus reținerea bărbatului, pentru infracțiunile de viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată, pornografie infantilă, lovire şi alte violenţe, şantaj şi ameninţare.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea a dispus, joi, arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: amenintata santajata violata