x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă sângeroasă într-o garsonieră din Timișoara. Vezi cine era bărbatul ucis cu mai multe lovituri de cuțit

Crimă sângeroasă într-o garsonieră din Timișoara. Vezi cine era bărbatul ucis cu mai multe lovituri de cuțit

08 Apr 2016   •   11:57
Crimă sângeroasă într-o garsonieră din Timișoara. Vezi cine era bărbatul ucis cu mai multe lovituri de cuțit

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost ucis azi noapte cu mai multe lovituri de cuțit în garsoniera sa dintr-un bloc de pe strada Labirint din Timișoara. Alarma a fost dată la 112 chiar de concubina acestuia, care a cerut o ambulanță pentru că Adam Nicolae este căzut. Când echipajul de urgență a ajuns în garsoniera de câțiva metri pătrați, medicul a observat că bărbatul era decedat, într-o baltă de sânge. Imediat, la fața locului au fost chemați polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și medicul legist. S-a stabilit că bărbatul a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit, unele dintre ele în zona gâtului. Concubina era în stare de ebrietate când anchetatorii au ajuns la fața locului, aceasta urmând să fie audiată în următoarele ore. Vecinii povestesc că erau terorizați de cei doi.

„Tot timpul se certau și se băteau. De când s-a încurcat cu asta numai scandaluri au fost, se băteau întruna și erau plini de sânge. La un moment dat ea a pelcat și el urla întruna că l-a părăsit. După câteva zile a găsit-o și a dus-o înapoi acasă. Au reînceput scandalurile. Asta era acum două săptămâni. Și el și ea erau extrem de violenți, ne-au amenințat că ne aruncă în aer cu butelia”, a povestit una dintre vecine.

Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2016/04/crima-sangeroasa-intr-o-garsoniera-din-timisoara-vezi-cine-era-barbatul-ucis-cu-mai-multe-lovituri-de-cutit/

×
Subiecte în articol: crima