x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire macabră în Timișoara: Bărbat mort, găsit într-o clădire dezafectată

Descoperire macabră în Timișoara: Bărbat mort, găsit într-o clădire dezafectată

19 Iul 2022   •   11:37
Descoperire macabră în Timișoara: Bărbat mort, găsit într-o clădire dezafectată

Polițiștii din Timișoara au găsit, marți, un bărbat decedat într-o clădire dezafectată din oraș. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 că într-o clădire dezafectată, situată pe strada Splaiul Tudor Vladimirescu din oraș, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând cele sesizate.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”. Cercetările continuă pentru stabilirea situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun. De asemenea, este verificată identitatea bărbatului decedat, care nu avea asupra lui acte de identitate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mort