x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două persoane au ajuns de urgenţă la spital, după ce au fost atacate de un porc mistreţ, în Sălaj

Două persoane au ajuns de urgenţă la spital, după ce au fost atacate de un porc mistreţ, în Sălaj

07 Feb 2019   •   14:26
Două persoane au ajuns de urgenţă la spital, după ce au fost atacate de un porc mistreţ, în Sălaj

Două persoane din oraşul Şimleu Silvaniei au fost atacate joi de un porc mistreţ, acestea fiind transportate la spitalul din localitate pentru investigaţii medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea.

"Poliţia a fost sesizată prin apel la 112 că două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost atacate de către un porc mistreţ în oraşul Şimleu Silvaniei. La faţa locului s-au deplasat reprezentanţi ai poliţiei, pompierilor, ambulanţei", a declarat Maria Cristea.

Cei doi răniţi au fost preluaţi de către ambulanţe şi transportaţi la spitalul din localitate pentru investiţi medicale.

Potrivit acesteia, porcul mistreţ nu mai reprezintă un pericol, el fiind gonit în pădurea de lângă localitate de către vânători. AGERPRES

×
Subiecte în articol: persoane porc mistret spital