Vineri, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au făcut două percheziții domiciliare, la două adrese, în cadrul unui dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Potrivit IPJ Ilfov, pe 3 ianuarie seara, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112 că un bărbat a intrat într-o agenție de pariuri sportive din comuna Chiajna și a tras 5 focuri de armă.
Polițiștii de la arme și ai Poliției Orașului Chitila au identificat suspectul, în persoana unui bărbat în vârstă de 41 de ani.
„În timpul efectuării perchezițiilor, la una dintre cele două locații a fost depistat bărbatul respectiv, care se ascundea la acea adresă și a fost găsită arma în cauză, aceasta fiind o armă neletală, cu gaze, supusă autorizării, precum și 80 de cartușe nepercutate, calibrul 9 mm. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus măsura controlului judiciar”, transmite sursa citată.
Cercetările continuă pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, deținerea fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării și uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.
(sursa: Mediafax)