x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Gazonul de pe Arena Naţională va fi schimbat

Gazonul de pe Arena Naţională va fi schimbat

14 Aug 2017   •   16:41
 Gazonul de pe Arena Naţională va fi schimbat

Primăria Capitalei a anunţat că rezultatele analizelor făcute asupra gazonului de pe Arena naţională arată că suprafaţa de joc trebuie schimbată de urgenţă, având în vedere că, în perioada 22 august - 1 septembrie, vor avea loc trei meciuri importante. 

"Procesul de schimbare va începe de mâine, 15 august şi se va termina vineri noaptea, 18 august. Noul gazon este produs în România, a fost însămânţat în septembrie 2016 şi aclimatizat pe condiţiile din ţara noastră. Ultima schimbare de gazon a avut loc în octombrie 2016, iar gazonul a fost adus din Ungaria", se arată într-un comunicat de presă al municipalităţii. 

Potrivit sursei citate, PMB a demarat procedura de achiziţie a unor ventilatoare speciale care să permită, îndeosebi în sezonul cald, ventilarea la nivelul gazonului, umidificarea şi răcirea temperaturii. 

Costurile pentru schimbarea gazonului sunt la jumătate faţă de cele suportate anul trecut, când gazonul a fost adus din Ungaria. 

Municipalitatea precizează că, urmare a numeroaselor evenimente sportive care au avut loc în ultima perioadă pe Arena Naţională, dar şi din cauza caniculei din ultimele săptămâni, gazonul s-a deteriorat. 

Astfel, imediat după meciul Steaua - Astra Giurgiu, la nivelul PMB s-a constituit o comisie formată din specialişti în întreţinere gazon, ingineri horticultori, pentru a analiza suprafaţa de joc şi a lua de urgenţă măsurile care se impun, astfel încât meciurile programate să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. AGERPRES

×