x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Ialomița: Doi morți şi 2 răniţi, după ce un autoturism a intrat într-un șanț

UPDATE Ialomița: Doi morți şi 2 răniţi, după ce un autoturism a intrat într-un șanț

25 Iul 2022   •   15:35
UPDATE Ialomița: Doi morți şi 2 răniţi, după ce un autoturism a intrat într-un șanț
Sursa foto: IPJ Ialomița

Update  Încă o persoană rănită în accidentul produs, luni după-amiază, în localitatea Movila a decedat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

Potrivit sursei citate, victima aflată în stop cardio-respirator nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată.

De asemenea, o persoană care era rănită, dar conştientă a fost preluată de către elicopterul SMURD în vederea transportării la o unitate spitalicească, iar o alta este monitorizată de echipajele medicale aflate la locul intervenţiei.

Anterior, echipajele medicale au declarat decesul unei persoane care a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale unei maşini, în stare de inconştienţă.

Astfel, bilanţul evenimentului în care au fost implicate două autoturisme este de doi morţi şi doi răniţi.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, anunţă Poliţia Ialomiţa.

Stire initiala Un bărbat a murit şi alte 5 persoane, între care un copil de 5 ani, au fost rănite într-un accident rutier produs luni în judeţul Ialomița, unde autoturism a intrat într-un șanț. Accidentul de circulație a avut loc în comuna Bărcănești.

Conform Poliției, verificările au arătat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Bărcănești, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul și a intrat într-un șanț betonat.

În urma impactului, șoferul a murit, iar o fetiță de 5 ani și alți 4 pasageri cu vârste cuprinse între 34 și 58 de ani au fost răniți.

Victimele au fost transporate cu ambulanțe și un elicopter SMURD la spitale din București și Urziceni.

(sursa: Mediafax)

×