x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale În Munţii Făgăraş a nins.Stratul de zăpadă măsoară 137 de centimetri

În Munţii Făgăraş a nins.Stratul de zăpadă măsoară 137 de centimetri

24 Mai 2021   •   12:51
În Munţii Făgăraş a nins.Stratul de zăpadă măsoară 137 de centimetri

Stratul de zăpadă măsoară 137 de centimetri, luni, în sectorul Bâlea Lac- Cota 2000 Transfăgărășan, iar temperaturile încă sunt sub limita înghețului, în timpul nopții. Salvamontiștii din Argeș atenționează că încă este risc de avalanșe și unele trasee rămân închise.

Stratul de zăpadă măsoară, luni, 137 de centimetri în sectorul Bâlea Lac-Cota 2000 Transfăgărășan, spune Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeș. Temperaturile în zona de creastă se vor menține între -2 până la 12 grade, ceea ce va umezi stratul înghețat în cursul nopții.

Astfel, riscul de avalanșă este de gradul 2 (risc moderat) la peste 1.800 de metri, sub această altitudine stratul de zăpadă fiind discontinuu.

Ion Sănduloiu atrage atenția că deși riscul de avalanșă este moderat, asta nu înseamnă absența lui, mai ales că la 1.800-1.900 de metri altitudine, persoanele pot fi surprinse de avalanșele care vin de la altitudini superioare. În plus, nu pot fi cuantificate toate plăcile de vânt umede, formate la altitudini mai mici.

„Linia potecilor din creasta masivelor care depășesc altitudinea de 1.800 de metri nu este vizibilă din cauza zăpezii, punând probleme de orientare și de siguranță. În plus, stratul de zăpadă umed are un substrat înghețat, cam la 20-30 de centimetri, ceea ce îl face foarte instabil. În zona vârfului Moldoveanu sunt încă prezente cornișe mari orientate spre est, care se înmoaie în timpul zilei, existând pericolul de rupere sub greutatea alpiniștilor. În aceste condiții, toate traseele turistice montane din zona argeșeană care urcă spre traseele de creastă sau traseele de creastă propriu-zise ale Făgărașului, Pietrei Craiului, Leaotei și masivul Iezer Păpușa integral sunt și rămân închise”, spune șeful Salvamont Argeș.

Turiștii aflați în dificultate trebuie să sune la Dispeceratul Național Salvamont, folosind sintagma „0salvamont”, prin apăsarea tastelor corespunzătoare literei, unde un dispecer va redirecționa apelul către formația Salvamont pe raza căreia se află situația în cauză. De asemenea, la acest număr pot fi cerute și informații privitoare la starea traseelor turistice. Pentru situații de urgență, se apelează numărul unic 112.

×
Subiecte în articol: Munţii Făgăraş