Creşte numărul deceselor la căminul de bătrâni din Galaţi, unde este focar de COVID-19, după ce o altă femeie în vârstă a murit în ultimele 24 de ore, ducând bilanţul la 10 persoane decedate. Alţi 97 de oameni, pacienţi şi angajaţi, sunt infectaţi.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi au confirmat, miecuri, pentru MEDIAFAX faptul că încă un rezident al căminului Sf.Ilie a murit.
Este vorba despre o femeie care era internată la un spital din oraşul Galaţi. Aceasta a murit din cauza complicaţiilor survenite pe fondul infectării cu noul virus.
Autorităţile mai anunţă că alte 70 de persoane în vârstă primesc tratament în diferite spitale din Galaţi.
În prezent, în interiorul căminului Sf. Ilie se mai află 57 de persoane care nu au fost infectate cu virusul COVID-19.
Deoarece numeroşi membri ai personalului s-au îmbolnăvit de la izbucnirea pandemiei, autorităţile locale au decis să trimită la acest așezământ asistente şi infirmiere de la unităţi medicale din oraş.
În paralel, procurorii gălăţeni fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor în condiţiile în care managerul instituţiei a continuat să vină la serviciu, deşi a intrat în contact cu o persoană care a revenit dintr-o ţară cu multe cazuri de coronavirus.