Trei case din orașul Focșani au luat foc, iar pompierii intervin cu numeroase echipaje pentru a stinge incendiul. Nu sunt raportate victime, dar pagubele sunt însemnate deoarece focul s-a extins pe o distanță de 400 de metri pătrați.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri intervin pentru stingerea unui incendiu în municipiul Focşani. Forțele de intervenție acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție şi salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanță SMURD.
Pompierii anunță că incendiul se manifestă la acoperișul a trei imobile de pe strada Prof. C. Stere, pe o suprafață de 400 metri pătrați. Echipele de intervenție au localizat incendiul și lucrează pentru lichidarea acestuia.
Cauza producerii incendiului va fi stabilită la finalul intervenției.
(sursa: Mediafax)