x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-un bloc din Iași. Toate persoanele din interior au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Iași. Toate persoanele din interior au fost evacuate

13 Apr 2022   •   10:39
Incendiu într-un bloc din Iași. Toate persoanele din interior au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit miercuri într-un bloc din orașul Iași. Toate persoanele aflate în apartamente au reușit să iasă în stradă în siguranță, anunță ISU Iași.

Incendiul a izbucnit la un bloc de pe strada Silvestru. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași.

De asemenea, la locul intervenției se deplasează autoplatforma pentru salvări de la înălțime. Salvatorii spun că 12 persoane au ieșit în siguranță din bloc și că nu sunt victime.

Incendiul care a izbucnit la subsolul blocului, este localizat. În bloc este foarte mult fum, precizează pompierii. La finalul operațiunii va fi stabilită cauza producerii incendiului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu