Potrivit acestora, anchetatorii au recoltat probe ADN pe care le-au comparat cu mostre luate de la rudele victimelor, cele şapte persoane carbonizate găsite până la acest moment fiind astfel identificate.
În continuare este căutată o a opta persoană dispărută.
În paralel, sunt în derulare audieri la sediul Poliţiei Mizil.
În cauză sunt efectuate cercetări in rem (pe faptă - n.r.) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
"Sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova fost începută cercetarea la faţa locului, fiind cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Prahova, experţi din cadrul INSEMEX, inspectori de inspecţia muncii precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Din primele cercetări a rezultat faptul că în incendiu ar fi fost surprinse mai multe persoane, în cazul a şapte dintre acestea, 3 minori şi 4 majori, intervenind decesul, o a opta persoană nefiind găsită până în prezent, iar alte două persoane fiind transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. De asemenea, în urma incendiului au fost provocate distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora. Cercetările, inclusiv cercetarea la faţa locului, sunt în desfăşurare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pe măsura derulării anchetei urmând a fi informată opinia publică", precizează sursa citată.
Știre inițială: Cea de-a șaptea victimă carbonizată a fost scoasă, miercuri, din pensiunea "Ferma Dacilor", Prahova, mistuită de un incendiu devastator. Este vorba despre un copil.
Cea de-a șaptea victimă carbonizată este un copil.
„A fost extrasă cea de-a șaptea victimă carbonizată (minor). Se continuă acțiunea de căutare”, a informat IGSU.
Mai devreme, șase victime au fost găsite carbonizate.
DNA redeschide dosarul de la ISUJ Prahova, care viza autorizaţia de la Ferma Dacilor, conform unor surse judiciare.
Dosarul DNA ar arăta că ISUJ Prahova ar fi dat în 2019 doar avertismente la Ferma Dacilor, în ciuda neregulilor. Dosarul de corupţie de la ISUJ Prahova a fost clasat pe 21 martie 2023 de către Secţia Militară a DNA, condusă la acea vreme de Liviu Lascu, adus pe funcţie de Crin Bologa.
(sursa: Mediafax)