x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un îngrijitor de la o stână a fost bătut de proprietar după ce ar fi pierdut câteva animale

Un îngrijitor de la o stână a fost bătut de proprietar după ce ar fi pierdut câteva animale

de Redacția Jurnalul    |    29 Iun 2023   •   15:00
Un îngrijitor de la o stână a fost bătut de proprietar după ce ar fi pierdut câteva animale

Un bărbat, angajat ca îngrijitor la o stână din județul Dolj, a fost bătut de proprietar după ce ar fi pierdut câteva animale. Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Potrivit IPJ Dolj, din cercetări s-a stabilit că, duminică seara, un bărbat de 48 de ani din comuna Cetate, angajat ca îngrijitor la o stână de animale din satul Golenţi, pe fondul pierderii unor animale aflate în supraveghere, ar fi fost lovit în repetate rânduri cu pumnii şi picioarele de un bărbat de 50 de ani, proprietarul stânei.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar în urma examinării medico-legale s-a apreciat că leziunile produse i-au pus în primejdie viaţa.

În baza probatoriului administrat, bărbatul de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.

Acesta va fi prezentat joi Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat în vederea luării unei măsuri preventive.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ingrijitor stana batut