x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei persoane s-au intoxicat cu insecticid în Cluj-Napoca

Trei persoane s-au intoxicat cu insecticid în Cluj-Napoca

de Redacția Jurnalul    |    23 Sep 2023   •   09:40
Trei persoane s-au intoxicat cu insecticid în Cluj-Napoca

Trei persoane, un bărbat și două femei, au ajuns la spital, sâmbătă, după ce s-au intoxicat cu insecticid, în Cluj-Napoca.

Apelul de urgență a fost primit la 112 în jurul orei 7.00.

În apartamentul situat într-un bloc pe strada Liviu Rebreanu din Cluj-Napoca, pompierii au găsit trei persoane, în stare de conștiență și cooperante, dar cu stări de rău.

Potrivit pompierilor, cei trei au cerut ajutor spunând că s-au intoxicat cu insecticid.

Cei trei, respectiv un bărbat și două femei, una de 60 de ani, cealaltă de 80 de ani, cu afecțiuni cronice, au ajuns la spital pentru investigații.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: insecticid cluj-napoca intoxicare