Au fost astfel închise traseul Pasul Balvanyos - Tinovul Bufogo şi retur, marcat cu punct albastru, Pasul Balvanyos - Capela Sf. Maria, marcat cu punct roşu şi Pasul Balvanyos - Băile Apor, marcat cu triunghi roşu.
"Am montat panouri de semnalizare privind închiderea acestor trasee, iar informaţia apare şi pe site-ul nostru. Urmează să închidem probabil şi alte trasee unde s-a semnalat prezenţa urşilor, cum ar fi zona Şugaş Băi", a explicat Leonid Moscviciov, șeful Centrului Judeţean pentru Protecţia Naturii şi Salvamont Covasna.
El a făcut apel la turiști să nu hrănească urșii, avertizându-i că se pun în pericol dar pot fi și amendaţi.
Până la 30 iunie au fost semnalate, în judeţul Covasna, 181 de atacuri ale urşilor asupra animalelor domestice, fiind rănite sau omorâte 25 de bovine, 146 de ovine, 2 caprine, 7 porci, 1 iepure şi 325 de păsări domestice şi au fost distruşi 31 de stupi de albine şi aproape o jumătate de hectar de culturi agricole. În prima jumătate a anului fiind depuse 88 de cereri de despăgubire de către fermierii din judeţ, în valoare totală de peste 270.000 de lei. În două cazuri, urşii au atacat oameni. Persoanele rănite au supravieţuit.
Nu se ştie exact numărul urşilor care trăiesc în judeţul Covasna, dar, conform estimărilor, ar fi vorba despre circa 2.000 de exemplare.
Au fost solicitate 13 autorizaţii de împuşcare a unor urşi periculoşi şi 10 au fost puse în executare în 2022.