Mănăstirea Sf. Apostol Filip de la Adamclisi, distrusă de flăcări, a fost construită fără a avea autorizaţie de securitate la incendiu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea".
Biserica mănăstirii a ars în proporţie de 80%, fiind salvat doar paraclisul din demisolul clădirii. Pentru stingerea incendiului, iscat probabil din cauza unui scurt circuit electric, pompierii au intervenit circa cinci ore.
Un puternic incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la mănăstirea de călugări Sfântul Apostol Filip, din apropierea localităţii Adamclisi, la faţa locului deplasându-se 15 pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, precum şi un echipaj SMURD. În ajutorul pompierilor au venit şi voluntari ai Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei Adamclisi.
Purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a declarat că în momentul iscării focului la mănăstire se aflau şase persoane, neexistând victime.
Mănăstirea Sf. Apostol Filip a fost înfiinţată în anul 2005. Sfintele moaşte au fost scoase la lumină în urmă cu peste 30 de ani, dintr-o criptă secretă, aflată sub cea mai importantă basilică din cetatea Tropaeum Traiani. În anul 2006, relicvele au fost aduse de la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române în Dobrogea, la mănăstirea Sfântul Andrei, iar din anul 2007, au fost depuse la mănăstirea Sfântul Apostol Filip.
AGERPRES
Italia a depăşit pragul de 3 milioane de infectări cu Sars-Cov-2 de la începutul pandemiei. Vineri au apărut 24.036 cazuri noi, ducând infectările la 3.023.129.
Potrivit Ministerului Sănătății, 99.271 de...
Un ordin comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății emis sâmbătă modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor sau instituţiilor de învăţământ în condiţii de...
Poliția franceză a împrăștiat mulțimea de pe malurile Senei, în centrul Parisului, din cauza îngrijorărilor că oamenii nu respectau regulile de distanțare socială impuse de coronavirus, relatează...
Datele preliminare dintr-un studiu efectuat la Universitatea din Oxford indică faptul că vaccinul COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca PLC este eficient împotriva variantei braziliene (P1), a declarat pentru Reuters o su...
Două studii recente aratată că restricţiile globale impuse până acum de pandemie nu vor avea un impact pe termen lung asupra schimbărilor climatice.
Restricţiile au dus temporar la o reducere semnificativă a...
Cei cinci fii recunoscuți de Maradona sunt singurii moștenitori ai acestuia, a stabilit un tribunal din La Plata, scrie Mediafax
Un tribunal argentinian a decis că cei cinci copii recunoscuți de Diego...
Bilanțul zilnic al morților COVID-19 din Brazilia ar putea ajunge la 3.000 dacă nu se iau măsuri serioase pentru a opri răspândirea virusului. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății nu vede nicio șansă pentru...
Liderul spiritual Dalai Lama s-a vaccinat la un spital din Dharamsala şi a fost ţinut sub observaţie aproape o jumătate de oră, scrie Mediafax
El a mulţumit Guvernului Indiei pentru facilitarea...
Disneyland a primit undă verde pentru a se redeschide din 1 aprilie, după ce a stat închis timp de aproape un an din cauza pandemiei. Redeschiderea trebuie să se facă prin limitarea numărului de oaspeți,...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate în România 48.638 de persoane și au fost...
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat vineri că este hotărât să ''revitalizeze'' parteneriatul cu Uniunea Europeană, în cursul unei convorbiri telefonice cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,...
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au informat că 27 de unităţi de învăţământ din şase dintre localităţi din judeţul Iaşi vor intra în scenariul roşu, în cursul săptămânii...
UPDATE: Şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU), în care se vor decide măsurile necesare având în vedere trecerea Capitalei în zona roşie, va avea loc...
Uniunea Europeană va cere Statelor Unite ale Americii să permită exportul a milioane de doze de vaccin anticoronavirus AstraZeneca, în contextul în care blocul comunitar se luptă să soluţioneze chestiunea...
Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, şi-a anulat vizita în Israel, după ce s-a dovedit că nu a fost complet vaccinat împotriva coronavirusului, scrie Mediafax
Bourla a declarat, în decembrie, că...