x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz revoltător! Medic din Baia Sprie, filmat când refuză să trateze un copil cu arsuri pe față

Caz revoltător! Medic din Baia Sprie, filmat când refuză să trateze un copil cu arsuri pe față

de Alice Petrescu    |    04 Sep 2024   •   15:00
Caz revoltător! Medic din Baia Sprie, filmat când refuză să trateze un copil cu arsuri pe față

Un incident șocant s-a întâmplat la Centrul de Sănătate din Baia Sprie unde medicul Liviu Titus Pașca, fost senator timp de trei mandate, a fost filmat în timp ce stă cu mâinile în sân și refuză să trateze un copil cu arsuri pe față, pe motiv că ”nu reprezintă o urgență”. 

Părinții și-au dus copilul, în vârstă de nici șase ani, la unitatea medicală, deoarece suferise o arsură la nivelul feței, după ce a căzut cu bicicleta și s-a atins cu fața de grătarul încins, scrie Antena3CNN.

”Buna ziua, nu am vrut să postez aceste clipuri, dar m-am gândit că trebuie făcut ,,vedetă” acest „Doctor”. Am avut un incident și am mers la urgență. Acolo medicul mi-a spus: „De ce l-ați adus, că e CACA MACA”. Băiatul meu, din greșeală și din nefericire, s-a atins de grătar și s-a ars. Am mers la Urgență la Centrul de Sănătate din Baia Sprie. Acolo am primit ca răspuns cuvintele de mai sus”, este mesajul părinților, publicat de  Vasile Dale.

În imagini se poate vedea medicul, în vârstă de 64 de ani, fost senator al României timp trei mandate (1996-2000, 2008-2012 și 2012-2016). Acesta era de gardă la Centrul de Permanență din Baia Sprie unde ar fi trebuit să consulte pacienții din zona orașului Baia Sprie, dar și a localităților limitrofe.

Din nefericire pentru familia care a ajuns aseară la Centru, medicul a considerat că arsura fiului lor, care se atinsese cu fața de grătar, nu reprezintă o urgență. 

Părinte: ”Noi venim să primim ajutor aici și dvs spuneți că e caca-maca?

Medic: Ce ajutor?

Părinte: Păi uitați-vă la el, că de două ore plânge...

Medic: Dar cine l-a fript acolo? Eu l-am fript?

Părinte: Păi de ce sunteți pus aici?

Medic: Păi nu ați avut grijă de copil!

Părinte: S-a împiedicat în bicicletă și a căzut pe grătar.

 

Medic: Na, păi s-a împiedicat.

Părinte: Păi și cum faceți dumneavoastră?

Medic: Păi acum, la 10, se dă cu bicicleta?

Părinte: Dar ce vă interesează pe dumneavoastră treaba asta?

Medic: Păi cum să nu ma intereseze? Probabil a picat pe la 7 și dvs ați venit acum cu el… 

Părinte: A zis că pentru treaba asta am venit? Că e caca-maca.

Medic: Dar cum vreți să vorbesc?

Părinte: Cum îl cheamă pe domnul ăsta? Pentru asta sunteți plătit.

Medic: Dacă te duci la urgență la Baia Mare stai vreo 4 ore.

Părinte: Acolo nu spune că e caca-maca. Pentru arsură nu stăm.

Medic: Eu sunt plătit să rezolv urgențele. Asta nu e urgență.

Părinte: Dacă e caca maca dvs pentru ce veniți aici?

Medic: Eu sunt șofer.

Părinte: Păi dacă sunteți șofer după ce stați aici pe scaun. Mergeți și stați în mașină.

 

×