x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Moarte învăluită în mister la Buzău: Cadavrul unei femei a fost descoperit pe un câmp

Moarte învăluită în mister la Buzău: Cadavrul unei femei a fost descoperit pe un câmp

17 Iul 2019   •   15:39
Moarte învăluită în mister la Buzău: Cadavrul unei femei a fost descoperit pe un câmp

Un cadavru în stare de descompunere a fost descoperit, miercuri, de către poliţiştii buzoieni pe un câmp din apropierea localităţii Gălbinaşi, anchetatorii luând în calcul posibilitatea să fie vorba despre o femeie dispărută luna trecută.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău, Amalia Călugăru, a declarat, pentru AGERPRES, că trupul a fost găsit în timpul unei acţiuni de căutare a femeii în vârstă de 46 de ani care a fost dată dispărută în data de 20 iunie. Cadavrul a fost găsit în extravilanul localităţii Gălbinaşi, într-o zonă în care se depozitează resturi vegetale de la culturile de porumb şi viţă de vie.

"A fost găsit cadavrul unei femei, în stare de descompunere. Nu este clar dacă este al femeii dispărute în urmă cu aproape o lună, dar ipotezele conduc către această variantă. Deocamdată nu putem confirma, dar necropsia va stabili atât identitatea, cât şi cauza decesului persoanei. Deci, continuăm activităţile în vederea stabilirii identităţii, cauzelor decesului şi clarificării situaţiei", a declarat Amalia Călugăru.

Potrivit unor surse, femeia în vârstă de 46 de ani a fost dată dispărută de către fratele ei, la sesizarea concubinului acesteia. AGERPRES

×
Subiecte în articol: cadavru camp buzău